#60 Dana Rogoz
Actrița Dana Rogoz a început să lucreze la trei ani și jumătate când a intrat în grupul Minisong. La nouă ani a semnat primul contract cu Pro TV și de atunci a muncit fără încetare până când s-a născut fiul ei. Momentul a coincis cu moartea tatălui ei și privește vârsta de 30 de ani ca pe un punct cheie a condus la mai multe schimbări în viața ei. Pentru că a simțit că televiziunea nu-i mai oferă nicio provocare, a decis să se concentreze pe teatru și film, deși asta înseamnă că nu mai are aceeași siguranță financiară, pentru că rolurile sunt puține și multe dintre ele țin de șansă. Despre rolul din filmul Mo, scris și regizat de soțul ei, Radu Dragomir, Dana spune că este proiectul de care e cel mai mândră, deși oameni din industria filmului nu erau dispuși să-i acorde nicio șansă și a fost mult timp convinsă că filmul nu va ieși niciodată în cinema. Chiar dacă muncește de zeci de ani, are în continuare numeroase momente în care se îndoiește de ea și simte că nu este o actriță suficient de bună, pentru că, spune Dana, cu toții am fost crescuți cerând confirmări și validări exterioare și ne este greu să ne autoevaluăm.
Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank și susținut de BestJobs, două companii care cred în puterea minților creative.
Credits:
Temă muzicală: Alex Turcu.
Editor sunet: Horia Baldea.
Asistent de producție: Alina Șincu.
Muzică adițională: Gillicuddy – Adventure, Darling; Gillicuddy – Springish.

★ Support this podcast ★